Prajitura din…marturii plantabile

 

Te-am dat gata cu titlul asta, asa-i?  Te intrebi cum se poate sa faci prajitura din hartia plantabila?

 Ei bine, se poate si-ti spun mai departe ce drum au parcurs semintele din plic pana sa ajunga ingredient in prajitura din imagine.

 Era primavara cand le-am gasit pe raftul magazinului de unde-mi procur semintele. Primisem de la Adina comanda pentru marturii. O ador pe fata asta. Este desteapta, hotarata si stie clar ce vrea. Evident, si-n cazul marturiilor. Mi-a declarat ca le vrea cu seminte de…morcovi! A fost prima mea comanda cu aceste seminte. Toata lumea vrea hartie plantabila cu seminte de flori, unii le prefera pe cele multicolore, altii vor flori intr-o singura culoare, dar Adina a ales altceva.

 

Am avut ceva emotii pana sa vad ce marime au semintele, dar m-am linsitit acolo, in magazin. Vanzatoarea nu pricepea de ce vreau seminte micute.

Buuun! Vin cu plicurile acasa si ma apuc de treaba. Au iesit fain si mi-a placut mult varianta de prezentare aleasa de Adina, cufarasele de lemn s-au potrivit perfect cu decorurile nuntii lor ecologice.

DSCN9755

 

Dupa nunta, Adina a colectat de la parinti bilele plantabile si le-a rasadit in gradina din spatele casei. Mi-a spus la un moment dat ca au iesit plantutele, dar n-am mai insistat pe acel subiect. Ce mai era de spus? Eu stiam c-or sa iasa!

Insa……. intr-o zi mohorata si rece, Adina mi-a facut o surpriza de zile mari: a venit la birou cu o prajitura delicioasa facuta de ea din morcovii care au iesit din marturiile plantabile. Acum ai inteles ce am vrut sa spun in titlu, nu-i asa?

Pentru ca era atat de buna nu m-am putut abtine si i-am cerut reteta, iar acum ti-o dau si tie. Sunt convinsa ca te vei indragosti de aceasta prajitura delicioasa, dar simpla si usor de preparat.

 

Pentru blat ai nevoie de:

  • 110 g zahar
  • 120 g faina
  • 3 ½ cani cu morcov ras (cana de 250ml)
  • 3 oua
  • 180ml ulei
  • 1 plic praf de copt
  • 50 g migdale sau nuca macinata
  • 1 lingurita sare
  • 1 lingura scortisoara.

Pentru glazura de branza iti trebuie:

  • 1 cutie cu crema de branza (125 g)
  • 200 g zahar pudra
  • 1 esenta de vanilie
  • 2 linguri unt topit

Preparare:

Amesteca uleiul si zaharul pana cand se topesc cristalele. Poti folosi si zahar pudra, caci se va incorpora mai repede in ulei. Adauga ouale, unul cate unul, amestecand bine dupa fiecare ou, pana se incorporeaza complet
Separat amesteca faina, sarea, praful de copt si scortisoara si adauga-le in ploaie peste compozitia de ulei si oua, amestecand bine. Pune  morcovii rasi si migdalele sau nucile maruntite si amesteca din nou.
Tapeteaza o tava de tort (cu diametrul de 22cm), toarna compozitia si da la cuptor la foc potrivit. Blatul este gata cand trece testul scobitorii.

Dupa ce s-a racit acopera prajitura cu glazura care se pregateste astfel: amesteca bine ingredientele pentru glazura pana ce devine totul o crema groasa. Decoreaza dupa preferinta.

 

Ti-am spus ca-i simplu de facut? Ramane s-o incerci cat de curand si sa-mi spui parerea ta.

 

Chiar asa, stii ca morcovii au numeroase calitati terapeutice?

Morcovii conţin numeroase vitamine (A, B, C, E și K) şi minerale (potasiu, fier, sodiu, clor și iod) şi sunt bogaţi în antioxidanţi şi carotenoizi, substanţe esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

De asemenea, în rădăcina de morcov se găsesc peste 20 de substanţe antioxidante, care previn depunerea colesterolului şi a trigliceridelor pe artere sub forma plăcilor de aterom. În plus, consumul regulat de morovi contribuie la scăderea colesterolului rău din sânge, prevenind astfel apariţia afecţiunilor cardiovasculare, una dintre principalele cauze ale mortalităţii. Un studiu efectuat de un institut al Departamentului Guvernamental pentru Agricultură al Statelor Unite a arătat că doar doi morcovi cruzi consumaţi zilnic ajută la scăderea valorilor colesterolului negativ (LDL) cu 10-20%.

 

Sper ca acest articol ti-a fost de folos.

Te invit sa-mi lasi mai jos un semn al vizitei tale pe site, sa-mi spui daca ai facut o prajitura cu morcovi si de ce nu, sa-mi lasi si reteta ta.

 

Iti doresc o seara frumoasa,

Petronela 🙂

P.S. Daca ti-a placut articolul, like & share ca sa afle si prietenii tai.

 

Opt In Image
Ti-a placut acest articol?

Daca da, alatura-te abonatilor care primesc saptamanal sugestii si articole despre hartia plantabila.In plus, vei primi GRATUIT cadoul meu pentru tine: 20 de idei de decoratiuni realizate din hartie manuala la care nici nu te-ai fi gandit.

Inscrie-te ACUM!

2 responses .

  1. Rodica spune:

    Prajitura din hartie plantabila chiar nu ma asteptam sa se poata face. Dar mi-ati aratat ca se poate…
    Respect pentru tot ceea ce faceti, sunteti o femeie deosebita.
    Rodica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *