Cum sa faci hartia sa infloreasca

Bun gasit,

Astazi iti voi vorbi despre Alexandra si Mircea, doi tineri frumosi, casatoriti de cativa ani si care alcatuiesc o familie. Sunt mereu cu zambetul pe buze, optimisti si deschisi si multumiti de realizarile lor. Au o casa, masina, slujbe bune dar exista ceva ce le umbreste fericirea: isi doresc foarte mult o fetita. Sunt inca optimisti in privinta asta si au incredere ca, la momentul potrivit, minunea mica va aparea in viata lor.

Mircea isi adora sotia, o surprinde mereu cu atentii, fie ca e vorba de  ciocolata, un buchet superb de flori sau vacante petrecute impreuna. Uneori evadeaza din oras, le place muntele si aleg sa se bucure cateva zile de tot ceea ce le ofera natura: liniste, aer curat, mancare sanatoasa.

Intr-o zi, Mircea m-a cautat  si mi-a spus ca vrea sa-i faca iubitei sale sotii o surpriza deosebita, unica, ceva ce n-a mai vazut vreodata. Aflase de pasiunea mea pentru hartia plantabila si i s-a parut o idee geniala.

Propunerea lui a fost o provocare si pentru mine pentru ca trebuia sa creez o declaratie de dragoste din hartie plantabila. Nu mai facusem asa ceva si ma gandeam la tot felul de variante. Voiam sa fie ceva  deosebit, iar Alexandra sa fie incantata.

Iata ce-a iesit:

DSCN9779

„Te iubesc” spus in fel si chip si card plantabil in forma de inima.

Dupa cum se vede si-n fotografie, unele seminte n-au fost incorporate total in hartie, dandu-i un aspect aparte.

Rezultatul a fost peste asteptari: Mircea era entuzismat si nerabdator, astepta reactia Alexandrei, ea a fost surprinsa si incantata de declaratia speciala de iubire oferita de sotul ei. Aproape ca povestea era cu happy-end, dar….

Cand sa planteze cardul, instructiunile de plantare parca intrasera in pamant. Oricat le-au cautat, n-au resusit sa le gaseasca. Atunci Alexandra m-a sunat si cu placere i-am oferit toate detaliile necesare, pe care le scriu aici si pentru tine. Poate iti sunt de folos.

Cum sa plantezi un card astfel incat sa te bucuri de flori frumoase, ierburi aromatice sau legume, in functie de semintele care au fost folosite in compozitia hartiei.

Ai nevoie de:

-card plantabil

– ghiveci/gradina

– apa

– un loc insorit.

Umple ghiveciul 2/3 cu pamant bun, indeasa bine. Cardul il poti rupe  in bucatele si le raspandesti deasupra pamantului din ghiveci, apoi uzi. Acopera bucatile de hartie cu pamant, aproximativ 1 cm, uda iar. Pe perioada germinarii (primele 10 zile) urmareste ca pamantul sa fie mentinut umed, apa este necesara pentru germinare. Insa atentie, prea multa apa duce la putrezirea semintelor. Prea putina apa impiedica semintele sa germineze. Plaseaza ghiveciul intr-un loc insorit. Dupa aparitia plantelor ai grija ca pamantul sa fie mentinut umed.

O alta varianta este sa pui cardul intr-un vas cu apa si sa-l lasi la inmuiat 30 minute, apoi il pui peste pamantul din ghiveci, completezi cu pamant si uzi iar. Urmeaza aceleasi instructiuni ca mai sus.

Daca anotimpul permite poti planta cardul (sau cardurile daca ai mai multe) direct in gradina. Nu uita sa le uzi corespunzator.

Asta-i tot.

Alexandra mi-a trimis o poza cu florile care au iesit din inima plantabila. Asa-i ca-s frumoase?

garofite

Daca ai intrat in posesia unui card plantabil si inca nu l-ai plantat, acum e momentul potrivit. Pregateste-ti cele necesare si treci la treaba. E pacat sa nu te bucuri de plantele care vor iesi. Daca nu stiai, intervalul de plantare al cardului tau este de 18-24 de luni de la data realizarii lui, interval de timp  in care, daca respecti pasii de mai sus, te vei bucura de florile sau plantele aromatice care vor creste.

Nu mai amana, planteaza cardul tau acum!

Te invit sa-mi lasi mai jos un comentariu despre acest articol, scrie-mi daca ti-a placut si ce informatii ai vrea sa gasesti aici.

Daca nu te-ai inscris pe site, te invit s-o faci acum ca sa fii la curent cu noutatile pe care le postez regulat. Inscrierea e gratuita, dureaza doar un minut si vei primi cadoul meu special pregatit pentru tine.

 Inscrie-te acum!

O zi cat mai frumoasa. 🙂

Lasă un răspuns