Cum sa impresionezi de Craciun

Bun gasit,

In urma cu putin timp, am primit un mesaj de la Margareta care ne ruga sa ii pregatim o felicitare deosebita pentru cei dragi cu ocazia sarbatorilor de iarna. Ne-a scris ca s-a uitat prin postari, a vazut modelele prezentate, dar dorea ceva mai mult. Adora Craciunul, decorurile din aceasta luna o fac sa traiasca parca intr-o lume de basm. Admira vitrinele, decoratiunile unele mai frumoase decat altele, coronitele de brad din magazine, brazii tot mai eleganti, frumos impodobiti in culori atipice in ultimii ani….

Era clar ca tema Craciunului trebuia redata, insa cum? In ce forma?

Cum sa impresionezi de Craciun, ce sa oferi? ….m-am intrebat…

M-am uitat la intregul arsenal de lucru pregatit pentru sarbatori si am constatat cu bucurie ca aveam de unde alege, chiar din belsug pot spune. Hartia plantabila, prin specificul ei nu ofera foarte mare disponibilitate cand e vorba de prelucrare si atunci, de anul acesta am inceput sa combinam hartia plantabila cu alte elemente si tehnici de prelucrat cartonul/foaia de calc/hartia, asa poate ai observat din postarile anterioare.

Am recitit mesajul Margaretei si am ales elementul castigator: coronita de Craciun cu crengute de brad.

Alaturi de brazi, coronitele sunt si ele specifice sarbatorii Craciunului si sunt agatate pe usile de la intrare sau impodobesc mesele, semineele, etc. Coronitele de Craciun simbolizeaza sanatate si noroc, iar forma rotunda a acestora reprezinta vesnicia dragostei care nu piere niciodata.

Am stabilit pentru felicitare o baza din hartie plantabila (cum altfel? 😉 ). La inceput nu stiam ce culoare va fi potrivita, insa in final am ales culoarea roz.

Coronita de Craciun am lucrat-o din crengute individuale de brad si am fixat-o pe un decor alb embosat.

Produsul final arata asa:

Si detalii:

Coronita de Craciun si decorul embosat se pot desprinde foarte usor, iar hartia roz se planteaza si din ea cresc flori in cateva saptamani.

Poate te intrebi de ce am folosit ca baza de felicitare hartie plantabila de culoare roz…. daca urmaresti blogul, stii ca si in anii trecuti am postat brazi decorati in culori shabby chic, am realizat felicitari cu nasturasi roz, mov, verde deschis, intr-un cuvant, ne-am adaptat cerintelor.

Fireste, am folosit si culorile clasice de Craciun: rosu intens, verde brad si alb. Si acest model l-am lucrat in varianta de coronita de Craciun verde pe baza plantabila alba. E de poveste si aceasta combinatie de culori, voi reveni cu postare in curand.

Insa, in acest caz, dupa ce am pus alaturi culori intense si pastel, am considerat ca rozul e cea mai potrivita culoare pentru coronita de Craciun alba, se pun cumva in valoare, armonios, una pe cealalta.

Cum sa impresionezi de Craciun e un articol care imi doresc sa te inspire si sunt foarte curioasa daca e asa. Te invit sa lasi mai jos un semn al vizitei tale: o intrebare, un zambet, dupa cum simti.

Aaa! Si asteptam cu drag provocari de la voi, sa vedem ce alte combinatii inedite v-ar placea. ❤ Ne puteti scrie pe adresa de e-mail hartieplantabila@ymail.com.

Pe curand! 🙂

 

This Post Has 2 Comments

  1. Mirela Baciu

    Buna.
    E superba felicitarea, atat de delicata si speciala. Se vede ca e lucrata cu drag. Aveti maini de aur, va felicit. Tot ce am citit pe site imi place, ideea cu hartia plantabila e grozava. Bravo.

    1. Hartie plantabila

      Multumim pentru vizita si aprecieri. 🙂
      Va asteptam cu drag sa reveniti oricand veti dori.

Lasă un răspuns