Bun gasit,
Astazi la noi a fost o zi tipica de toamna: vreme mohorata, ploioasa, soarele a fost scump la vedere, deci nici caldura nu prea am avut. Asta afara, ca in atelier am avut parte de o zi su-per-ba! A contribuit la asta fiecare membru din echipa noastra – avem in fiecare zi grija sa ne creem o atmosfera calda, blanda, cu rasfaturi aromate: ceaiuri, cafea, prajituri de casa. Muncim, dar ne si respectam, pentru ca depinde doar de noi sa ne facem zilele frumoase.
La reusita acestei zile a contribuit si o comanda careia i-a venit astazi randul la lucru. Aproape fiecare comanda are in spate o poveste. Fiecare fotografie imi trezeste o anumita amintire: despre o mireasa aparte, despre botezul unei printese, despre un eveniment corporate, despre taierea motului, despre un cadou special, despre „minunata doamna invatatoare” si multe alte povesti de viata. Suntem atat de norocosi ca am atins, putin, vietile anumitor oameni.
Comanda despre care scriu azi a venit de la doi viitori parinti, fericiti, nerabdatori si emotionati. Ne-au scris ca asteapta un copilas, ca vine dupa muuuulte incercari si esecuri, ca e foarte dorit si ca nu au anuntat inca pe nimeni din familie pentru ca sarcina e cu ceva probleme. Ne-au spus ca doresc sa faca un anunt de nastere intr-un mod care sa ii lase fara cuvinte pe cei apropiati. Dupa atatia ani de incercari, nimeni nu mai credea ca este posibil ca familia sa se mareasca.
Deschid o paranteza: nu stiu daca tu, cel/cea care citesti acum aceste randuri ai trecut prin experienta de a fi parinte si ce ai simtit cand ti-ai tinut in brate, pentru prima data, puiul …. insa, in mine, povestea lor a gasit corespondent, m-a transpus in urma cu cativa ani cand asteptam cu nerabdare sa imi vad minunea pentru prima oara si sa-l strang la piept. Nimic nu se compara cu acel moment, asa e? Experienta e unica si e despre a simti, despre traire mai mult decat despre a povesti….
Revenim la parinti, ramas ca noi sa le propunem o idee sau mai multe, iar ei sa aleaga atunci cand aveau confirmarea medicului care supravegheaza sarcina.
Au revenit acum 2 saptamani si ne-au transmis ca asteapta o fetita, ca este sanatoasa, se dezvolta frumos si ca sunt toate sansele ca sarcina sa decurga normal. Ce bucurie! <3
S-au gandit si au ales si o pereche de nasi, prieteni buni ai lor, dar inca nu au vorbit cu ei despre asta.
Avand toate aceste informatii, ne-am apucat de pregatit fiecare anunt de nastere in parte. Ideea noastra a fost sa facem pachete pentru fiecare familie care urma sa primeasca vestea minunata, cu mesaje personalizate.
Am stabilit ca baza pentru anuntul de nastere sa fie din hartie plantabila alba in care sa incorporam anumite seminte de flori, speciale atat ca aspect, cat si ca nume. Apoi, am ales sa imprimam pe aceasta baza din hartie plantabila luna in care se va naste micuta printesa.
Asa arata anuntul de nastere (baza):
Am ales nuanta de fucsia, pentru a da o pata de culoare.
Pornind de aici, am creat pachetele personalizate.
Pachetul anunt de nastere pentru nasi, spre exemplu, cuprinde aceasta baza din hartie plantabila imprimata, la care am atasat in spate ecografia bebelusei, iar in spatele ei, mesajul „Vreti sa fiti nasii mei?” Toate acestea le-am prins cu o agrafa asortata din hartie lucrata manual. Pentru ca deja e stabilita data nasterii, am atasat o inimioara in ziua de 11 martie.
Am pus totul intr-un plic alb (ca sa nu divulgam nimic pana la final) si am finalizat pachetul nasilor. Speram sa fie bine primit acest pachet, iar raspunsul lor sa fie un mare si bucuros „DA”!
De ce am ales aceasta forma de prezentare pentru acest anunt de nastere?
Ne-am gandit sa pastram misterul pana la final si sa nu dezvaluim totul din prima.
Nasii vor primi plicul, vor vedea intai baza din hartie plantabila, dar nu-si vor da seama ce reprezinta ziua de 11 martie (decat daca sarbatoresc ei ceva atunci, insa speram ca nu e cazul 😉 ). Apoi vor vedea ecografia si e o super veste, stiind cat de asteptat e acest copilas. Insa surpriza va fi completa cand vor citi intrebarea. Daca spun „da”, vor deveni parintii spirituali ai micutei. <3
Pentru familie si prieteni am personalizat fiecare pachet cu alte mesaje, dupa indicatiile parintilor.
Baza din hartie plantabila se planteaza si din ea cresc flori in cateva saptamani.
Ne dorim ca aceste plicuri purtatoare de vesti grozave sa fie primite cu bucurie, sarcina sa decurga normal si micuta sa se nasca sanatoasa si sa creasca, frumoasa si iubita, in familia care o asteapta de atat de mult timp.
Multumim pentru incredere si suntem recunoscatori ca am putut participa la acest eveniment minunat! 🙂
Acest anunt de nastere il putem realiza si cu alte culori, iar personalizarea o facem dupa cerintele clientilor.
Daca ti-a placut ideea prezentata astazi, te invit sa ne lasi mai jos un semn al vizitei tale: o idee, o intrebare, un zambet….. dupa cum simti.
P.S. Like & Share daca ti-a placut articolul si vrei sa afle cat mai multi despre ideile noastre! Nu uita sa te abonezi (in caz ca nu ai facut-o deja). Vei fi notificat de fiecare data cand postam noutati.
Pe curand!