Toate inimile sunt acasa de Craciun

💙 Imi doresc ca toți cei mi-au locuit vreodată în gând și inimă, să fi deschis astăzi ochii fericiți și iubiți.
Oriunde ar fi ei.
Chiar dacă de unii viața mi-a despărțit pașii.
💜 Imi doresc ca toți cei care m-au durut vreodată, să fi primit azi iubire, au cea mai mare nevoie de ea.
Chiar dacă n-am apucat mereu să ne cerem iertare unii altora, privindu-ne în ochi.
🤍 Imi doresc ca azi, toți ai mei îngeri dragi sa danseze împrejurul soarelui, ca raze de lumina ce sunt. ☀️
Pentru ei zambesc și mă bucur ca un copil de tot ce am.
Chiar dacă spațiul nu ne mai poate cuprinde împreună, iubirea o va face întotdeauna.
💚 Sper că azi niciun copil n-a rămas nemângâiat, nicio mână de mamă nesărutată, nicio lacrimă neștearsă, nicio îmbrățișare neîmplinită, niciun te iubesc fără răspuns.
❤️ Și cea mai adâncă speranță îmi e să ținem minte ce frumoși suntem azi.
Luminați. Neumbriți. Buni.
Să ne iubim și pe noi înșine așa cum ne iubesc cei pe care trăim să îi bucurăm.
Întotdeauna.
Sau măcar până la Crăciunul viitor.
❄️ Iți doresc sarbatori binecuvantate cu iubire, sănătate și armonie!
Crăciunul să-ți fie prilej de bucurie în tihnă, alături de cei dragi! 🎄

Lasă un răspuns