Interviu despre hartia plantabila

Bun gasit,

Astazi am inceput ziua cu bucurie si incantare si vreau sa impartasesc si cu tine motivul. 🙂

Oameni frumosi au fost incantati de ceea ce facem si au scris despre noi si impartasim cu voi mai jos acest interviu.

Când eram mici și plantam bani în pământ cu gândul că printr-un proces miraculos se vor înmulți și vom putea să cumpărăm tot magazinul, adulții râdeau de noi. Știam că pământul este roditor de bogății. Nu eram la curent care-s bogățiile de fapt. Petronela Prunianu, avocată, autoare și creatoare de produse din hârtie plantabilă, se pare că știa dintotdeauna. Hârtia plantabila este un produs pe care Petronela și prietenii ei îl realizează manual, din hârtie reciclată și semințe de flori, de legume, de plante aromatice.

Povestește-ne despre tine. Cu ce te ocupi? Ce studii, joburi, background ai? 

Numele meu este Petronela si sunt un simplu om in cautarea expansiunii, visatoare si responsabila in acelasi timp, cu dorinte pe care incerc sa le duc la indeplinire in cel mai frumos mod posibil. Am absolvit facultatea de drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, apoi am intrat in Baroul Bucuresti si am finalizat cursurile INPPA la Bucuresti. Dupa cativa ani, am revenit in Iasi si lucrez ca avocat.

Timpul mi-l impart intre familie, job, prieteni si proiectul meu de suflet, hartia plantabila, care creste tot mai mult cu fiecare zi, ca un copil iubit.

In ultimii ani am inteles cat de important e sa imi ascult sufletul, sa traiesc in armonie cu tot ce ma inconjoara, sa fac ceea ce-mi place si sa las in urma ceva care sa conteze, o altfel de lume.

Iubesc viata, imi place sa zambesc si obisnuiesc sa vorbesc. Uneori poate prea mult. 😉

Aleg sa am alaturi oameni cu valori si principii de viata similare cu ale mele, azi considerate de unii „demodate”: onestitate, decenta, integritate, bun simt si bun gust, echilibru. Da, in timp toate acestea m-au „costat”, insa m-au ajutat sa devin ceea ce sunt astazi, asa ca spun doar atat: „multumesc, viata!”

Imi place vara si o asociez cu marea si soarele arzator. Fac parte din acea categorie de persoane pe care nu le-ar deranja deloc daca ar fi mereu vara! 😉

Iubesc natura si ma incarc cu energia ei, ma inspira si imi limpezeste mintea.

Si-ar mai fi si altele preferate, nu neaparat in aceasta ordine: dulceata de cirese amare, lumina soarelui, ochii luminosi (stiti cat de rari sunt?), libertatea, mersul pe bicicleta, cartile bune, parfumul, florile de primavara, aerul rece de iarna.

În ce moment ai decis să fii producător și să lucrezi pentru afacerea ta? Descrie-ne-o scurtuț. Cum ți-a venit ideea și cui îi aparține această inovație, de fapt? Cum funcționează acest produs? Ce fel de plante cresc în rezultatul plantării acestei hârtii magice? Care sunt cele mai populare? Arată-ne câteva exemple, please.

In 2010 am creat hartia plantabila intr-un moment de relaxare si, incet-incet, a devenit un brand cunoscut si indragit de tot mai multi oameni. Nu am fortat nimic pe partea de promovare, iar cresterea s-a facut organic, venind catre noi exact acei oameni care rezonau cu acest concept.

Prima data cand am oferit hartia plantabila a fost atunci cand o persoana tare draga mie, din familie, a plecat dintre noi. Dorinta mea a fost sa daruiesc ceva deosebit in memoria ei si am creat fluturasi cu seminte de floare de nu-ma-uita. Au fost extrem de bine primiti si, incurajata de feedback-ul frumos, am continuat sa fac produse din hartie plantabila pentru prieteni, cunostinte, prietenii prietenilor si tot asa.

Am creat site-ul www.hartieplantabila.ro in ianuarie 2013. Blogul este o parte din mine si s-a nascut din dorinta de a impartasi tuturor celor interesati informatii despre hartia plantabila, produs in care cred si care isi merita cu prisosinta locul in viata noastra.

Hartia plantabila este un produs 100% ecologic, bio-degradabil pe care il realizam manual din hartie reciclata si seminte diverse: de flori, de legume, de plante aromatice. Cand hartia este plantata in pamant, semintele germineaza si cresc, hartia se degradeaza, iar ceea ce ramane sunt flori, ierburi aromatice, legume. Fara copaci taiati. Fara deseuri.

Este preferata de clienti hartia plantabila cu seminte alese, de flori sau plante aromatice, iar din aceasta realizam felicitari, invitatii, orice forma de card decupat, etc.

Ce are special aceasta hartie?

Este:

· unica: invita la responsabilizarea fata de mediul inconjurator si confera stil celui care o ofera. Pentru realizarea acestei hartii speciale nu sunt taiati copaci, fiecare coala este realizata manual din hartie reciclata, avand o textura bogata si un aspect deosebit.
· plantabila: are incorporata o varietate mare de seminte. E suficient doar sa plantezi hartia in ghiveci sau gradina, s-o uzi zilnic si apoi sa te bucuri de florile care vor creste din ea.
· personalizabila: poate fi imprimata si taiata dupa preferinta.
· eco-friendly: este realizata 100% din hartie reciclata si seminte.
· creata cu multa pasiune si dragoste de frumos, de natura.

Fiecare bucatica de hartie plantabila este plina de viata si contine o intreaga gradina de miresme si culori. Va fi dragoste la prima vedere, doar da-i o sansa.

Creez atunci cand ma simt inspirata, iar acea stare o transpun intr-un produs unic, magic. Ca exemplu, eram la atelier, intr-o dupa-amiaza tipica de iarna, am inceput sa tai etichete si am sfarsit prin a crea o felicitare. Pur si simplu, m-am  lasat purtata de acel flux creativ si am savurat procesul si rezultatul. Asa se intampla cu majoritatea produselor create liber, insa lucrez si produse la comanda, adaptate cerintelor.



Spune-ne cum au fost începuturile? Cu ce produse ai lansat afacerea și ce ai mai adăugat pe parcurs? De câți ani există și cun a fost primită pe piață?

Am iesit pe piata in 2013 cu un sortiment de bombonele de gradina. Clientii puteau alege sortimentul dorit, cu plante aromatice sau cu flori.

Ulterior, am adaugat diverse produse: carti de vizita, invitatii, carduri plantabile de diferite forme: inimioare, fluturi, flori, chei, frunze, stele, felicitari, kituri plantabile cu ghiveci, martisoare, carduri de masa, etc.

Reactia oamenilor cand vad pentru prima data hartia plantabila este de poveste: uimire, incantare, entuziasm li se citeste pe chipuri. Ma incarc si eu, de fiecare data, cu bucuria lor.

Cine sunt și cum sunt cumpărătorii? Am văzut că un autor a folosit hârtia plantabilă ca semn de carte. Cum a fost colaborarea?

Inceputul a fost provocator pentru mine pentru ca am intrat intr-o piata virgina, oamenii nu stiau ce e hartia plantabila, desi i-am ales un nume sugestiv. Acum lucrurile se intampla firesc, oamenii sunt mult mai deschisi. Multi clienti vin catre noi dupa ce au primit produsele noastre la diverse evenimente. Au fost incantati de idee si vor sa ofere, la randul lor, produsele noastre, indiferent de ocazie. Altii ne gasesc pe internet.

Clientii nostri sunt cei mai faini oameni, deschisi catre nou, catre viata, care inteleg ca avem responsabilitatea de a contribui la calitatea mediului in care traim, atat pentru noi, cat si pentru generatiile viitoare.
Cu autoarea Oxana Traci-Banariuc am avut o colaborare deosebita pentru lansarea cartii ei de poezii, care a avut loc in luna martie la Chisinau. Am pregatit semne de carte din hartie plantabila cu seminte atent alese, cu mesaj personalizat si autograful autoarei.



Cum vă promovați, ce a funcționat până acum cel mai bine pentru voi? Mai țin cont astăzi micii producătorii de promovarea offline? 

Noi suntem prezenti online, pe site si pe facebook, iar de promovarea offline se ocupa exclusiv produsele noastre, ele sunt mesagerii nostri tacuti, dar cu mare impact la public. Hartia plantabila este un produs care se vinde singur, prin aspectul si calitatile sale.


De la ce pornește procesul de producție? Unde găsești inspirație?

Procesul de productie porneste de la ingredientele de baza: hartia reciclata si semintele atent alese. Acest proces nu este simplu, presupune multa migala, atentie la detalii pentru ca noi realizam produse premium: carti de vizita, invitatii, marturii, felicitari, kituri plantabile cu ghiveci ceramic, etc.

Am scris mai multe despre acest proces aici

http://hartieplantabila.ro/drumul-de-la-ingrediente-la-produsul-final/

Inspiratia, asa cum am scris si mai sus, vine pur si simplu si atunci ma las ghidata de acel flux creativ. Este o stare, nu prea pot descrie asta in cuvinte, insa „creatorii de frumos” stiu exact la ce ma refer.

Care sunt proiectele tale preferate din hârtie plantabilă? Care a fost cea mai mare, mai complexă și mai dificilă lucrare pe care ai creat-o până acum?

Ador sa mi se lase libertatea de a crea, pentru ca asa s-au nascut cele mai frumoase produse. De regula, pornesc de la cateva cerinte ale clientului si apoi se intampla magia. Rezultatul, de multe ori, ma uimeste si pe mine. Asa a fost in cazul acestor felicitari de Craciun, am conceput un text care a mers la suflet, ca intreg produsul, de altfel.

Marea majoritate a lucrarilor noastre presupun un anumit grad de dificultate si complexitate. Nu pot spune ca a fost o lucrare care sa ne impacteze pentru ca noi suntem o echipa de oameni pasionati si muncitori, deschisi la nou si cu experienta in ceea ce facem. Avem idei creative, unice si ne completam foarte bine unii pe altii.

Unii se lauda cu experti, insa noi ne laudam cu prieteni, pentru ca relatia noastra cu clientii devine in timp o frumoasa si durabila prietenie. E important ca fiecare client sa fie multumit de produsele noastre, de interactiunea cu noi, de aceea acordam o atentie deosebita fiecarui proiect in parte. Cautam si gasim impreuna solutii in cel mai profesionist mod si facem imposibilul posibil atunci cand e necesar.

Produsul nostru este unul simplu pentru ca noi credem ca simplitatea e cheia succesului.


Ce planuri de viitor ai? Unde îți vezi afacerea peste cinci, zece ani? Cum crezi care va fi funcția/ rolul/ statutul tău atunci? 

In urma cu cateva luni as fi povestit ore in sir despre planurile mele marete de a face ceva care sa schimbe lumea in zona mea de interes. Insa ce traim acum mi-a schimbat cumva perspectiva de viitor, in sensul ca am inteles ca planurile mele din trecut nu mai sunt toate viabile astazi si ca adaptabilitatea la nou, la ceea ce vine, este conditia de baza pentru a ramane pe piata.

Nu stiu ce ne rezerva viitorul, dar ce stiu sigur e ca voi continua sa evoluez, sa imi implinesc dorintele, sa ma bucur de noile provocari, sa invat din greseli, sa profit de toate oportunitatile si sa traiesc la maxim orice clipa pentru ca despre asta este viata, nu-i asa?

Am observat ca atunci cand ma las purtata de viata, am parte de momente mult mai frumoase decat atunci cand planific totul. Intr-un astfel de moment, am creat un nou produs care nu are legatura cu hartia plantabila, dar e tot despre natura, plante si momente de neuitat. Il voi face cunoscut curand.

Copilul meu de suflet, hartia plantabila este parte din mine si va dainui cel putin cat traiesc eu, este darul meu pentru oameni. Rolul meu este si va ramane intotdeauna acelasi: de a darui bucurie prin ceea ce creez.


Daca impartasirea de mai sus ti-a starnit curiozitatea, te invit sa-mi rasfoiesti blogul, vei gasi multe articole interesante si produse unicat!

(Numele, prenumele, funcția) 

Petronela Prunianu, autoare, creatoare de frumos

Sursa articolului: https://www.smark.ro/articol/51557/petronela-prunianu-fiecare-bucatica-de-hartie-plantabila-contine-o-intreaga?fbclid=IwAR0GB0LHcyDb9SwH_GfTbYUXQUlbn8khsZlwuMLJwXq6CVCBIitzhb46Xko

Le multumim si ne bucuram ca tot mai multi oameni vor afla despre hartia plantabila.

Crestem impreuna!

Lasă un răspuns