Ce sunt cardurile „in memoriam”?

 

DSCN0147

Astazi am cunoscut-o pe Carmen, o tanara care trece printr-o mare durere: disparitia tatalui. M-a sunat de dimineata, inainte sa plec catre serviciu. Voia sa comande carduri in memoria tatalui ei si m-a rugat sa ne intalnim undeva in oras, sa i le arat si sa stabilim detaliile. Era ceva in vocea ei care m-a facut sa accept imediat intalnirea.

De obicei, potentialii clienti vad oferta la firmele de servicii funerare cu care colaborez, insa in cazul ei n-a fost la fel. Vazuse o oferta pe care am prezentat-o pe site-ul vechi in urma cu cateva luni si i s-a parut o idee frumoasa si interesanta. Din pacate, viata i-a oferit prea timpuriu ocazia potrivita pentru a oferi aceste carduri.

Ne-am intalnit intr-o cafenea, era deja acolo cand am ajuns. Tanara, frumoasa si cu o tristete in privire cum rar mi-a fost dat sa vad. S-a prezentat simplu si mi-a intins o mana rece. Am strans-o si pe loc mi-am amintit de mine, in urma cu 7 ani. Am avut aceeasi senzatie de rece, de incremenire pe care am simtit-o in prima zi dupa ce a murit tatal meu. La fel de rece ca noaptea de iarna cand s-a intamplat. 8 decembrie 2005.

Mi-a primit condoleantele si i-am vazut ochii jucand in lacrimi…in astfel de momente recunosc ca nu prea am vorbele la mine. Ce i-as fi putut spune ca sa-i alin durerea? Nimic, evident. Am inceput sa discutam despre orice si nimic, despre vremeea urata si mohorata de afara, despre programul incarcat din fiecare zi, am comandat doua cafele si am scos produsele sa i le prezint. Am constat ca discutia curgea lejer si spontan fara ca vreuna din noi sa faca un efort in aceasta privinta.

I-au placut cardurile mov si verzi si nu reusea sa se hotarasca la culoare. I-am spus ca i le pot face in doua culori daca ii plac ambele. A venit si cafeaua aburinda, raspandind mirosul in toata cafeneaua si invadandu-ne simturile. Abia asteptam sa savurez licoarea aromata cu un cub de zahar si un strop de frisca.

Am inceput incet-incet sa povestim si inevitabil, a adus vorba despre tatal ei. Parintele ei drag pe care il iubea mai mult ca orice pe lumea asta. A inceput sa-mi povesteasca diverse episoade traite de ei, cum o ducea la gradinita cand era mica, cum petreceau in fiecare an vacante la munte, cum a stat zi de zi cu ea in spital cand se operase de apendice, cum era cel mai mandru tata din lume cand a intrat la facultate si multe altele.

Mi-a spus ca fusese profesor de educatie fizica si organiza anual iesiri cu elevii sai. Evident ca fiica lui nu avea cum sa lipseasca din excursiile la munte sau la mare. Povestea, plina de emotie, aventurile prin care trecusera de-a lungul anilor, cum a salvat un baiat de la inec la mare, cum dormeau cu cortul pe malul Bistritei, cum stateau la foc de tabara in fiecare seara si spuneau povesti de groaza de le era frica sa mai mearga la culcare, cum isi faceau farse unii altora, cum a coborat un urs din padure si le-a controlat putin corturile….

Ascultand-o, mi-am amintit de mine, mica „vedeta” de doar 3 ani pe care tata o ducea la gradinita in fiecare dimineata. Cica aveam si un prieten, un domn respectabil, sofer pe autobuz pe care il ‘incantam” (bietul om!) cu cantecele si poezii pana ajungeam la destinatie. Da, eram foarte vorbareata! Si s-ar parea nu m-am schimbat prea mult. :))

Apoi, pentru o fractiune de secunda, mi l-am amintit pe tata in spital, tinand in mana ecografia nepotelului nenascut, baietelul meu pe care n-a mai apucat sa-l vada si sa-l tina in brate. S-a stins cu o luna inainte ca micutul sa se nasca. Cateva momente, cateva fractiuni de secunda au fost suficiente sa ma rascoleasca…

Pentru ca trecusem prin asta am inteles-o pe Carmen atat de bine…i-am inteles durerea, dar m-am bucurat s-o aud spunand: “Stii, sunt recunoascatoare si fericita ca l-am avut alaturi in toti acesti ani, ca mi-a fost parinte. N-as fi putut avea un tata mai bun ca el”.

Mi-am dat seama ca nu ti-am aratat cardurile in memoriam, asa ca astazi, datorita intalnirii cu Carmen, am ocazia sa ti le prezint.

Acestea le-am facut pentru tata:

  DSCN0108 DSCN0110 

 

Alte culori:

DSCN0149  DSCN0147 

 

Variante alb-negru:

DSCN0100  DSCN0099  DSCN0289 

 

Textele, forma si culoarea cardurilor plantabile au fost alese de familiile celor decedati.

Aceasta este modalitatea prin care poti oferi o floare in memoria cuiva drag, disparut dintre noi.

Eu am ales sa fac acest gest pentru cei dragi din familie  plecati dintre noi, fie ca am oferit cardurile la inmormantare sau la diferite pomeniri (de 40 de zile, 1 an, 7 ani). Au fost deosebit de apreciate, mi-l amintesc pe preotul care a oficiat slujba de pomenire la tata ca a luat cardul, a citit instructiunile de plantare de pe verso si a pus cu grija cartonul in buzunarul de la piept. 🙂

 

Astazi am lucrat la cardurile plantabile pe care Carmen le va oferi peste doua zile, in amintirea tatalui sau. Le voi posta si aici.

 

Ai auzit de cardurile in memoriam? Ai primit un astfel de card la un eveniment funerar?

Ai oferi un astfel de card plantabil in amintirea cuiva drag? Cum ti se pare ideea?

 

Daca nu te-ai inscris pe site, te invit s-o faci acum ca sa fii la curent cu noutatile pe care le postez regulat. Inscrierea e gratuita, dureaza doar un minut si vei primi cadoul meu special pregatit pentru tine.

 Inscrie-te acum!

 

Iti multumesc ca esti alaturi de mine.

 

 

Opt In Image
Ti-a placut acest articol?

Daca da, alatura-te abonatilor care primesc saptamanal sugestii si articole despre hartia plantabila.In plus, vei primi GRATUIT cadoul meu pentru tine: 20 de idei de decoratiuni realizate din hartie manuala la care nici nu te-ai fi gandit.

Inscrie-te ACUM!

2 responses .

  1. Ildi spune:

    Petronela,

    Esti o persoana deosebita, sensibila si plina de empatie. Mi-am adus aminte de tatal meu care a murit de 8 ani. Mi-ai trezit emotii ascunse, iti multumesc.
    Cu drag, ildi.

    • hartiealtfel spune:

      Iti multumesc, Ildi. 🙂
      Imi pare rau sa aud….dar, moartea face parte din viata, oricat nu ne place, oricat n-am accepta asta. Eu prefer sa imi amintesc toate experientele, bune si frumoase pe care le-am trait cu cei disparuti. Aleg sa fiu recunoascatoare ca i-am avut alaturi atat cat s-a putut. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *